Castelul Bran, Transilvania - trecut si prezent

Indiferent că e vara sau iarna, vizitatorul va fi întâmpinat de un castel cu iz medieval cocoțat deasupra unei stânci abrupte, un loc unde legenda întâlnește fantezia și contele Dracula da tonul povestirilor cu vampiri si fantome.

Peste 600.000 de turiști vin la castelul Bran în fiecare an, sperând să-l întâlnească pe contele Dracula Vampirul sau cel puțin fantoma sa. Daca si reusesc, asta este o alta poveste.

I wish to go there!
I wish to go there!

Descriere

De la povestea depre Castelul lui Dracula la Castelul Bran, cel adevarat

Cunoscut oficial ca Castelul Bran și situat chiar în apropierea orașului Brașov, castelul care este cunoscut și de turiști sub numele de Castelul Dracula este un reper național în România.
Vizitatorul va fi întâmpinat de un castel medieval cocoțat deasupra unei stânci abrupte situata intre dealurile Măgura și Dealul Cetății, cu o vedere excepțională asupra dealurilor din apropiere.

Castelul BranVizitatorii Branului în căutarea Castelului Dracula

Peste 600.000 de turiști viziteaza castelul în fiecare an în speranța de a întâlni fantoma lui Dracula Vampirul, un mit făcut popular de romanul „Dracula” al autorului irlandez Bram Stoker.

În descrierea lui Bram Stocker există detalii care indică faptul că într-adevăr Castelul Bran este izvorul de inspiraţie, desi autorul nu a ajuns niciodata aici si si-a construit fantezia inspirandu-se din diverse carti si publicatii ale vremii.

 

Castelul Bran – Istoric

Castelul Bran a fost menționat pentru prima dată în documente încă din 1377 ca fiind construit de sașii din Kronstadt, dar, in realitate, aici a existat o fortificatie construită inițial de cavalerii teutoni în 1212 cu scopul de a păzi muntele – o clădire distrusă de mongoli în 1242 .

În 1407 Castelul a fost dat drept dar („proprietate dată în schimbul loialității”) de catre Sigismund de Luxemburg aliatului său, prințul Mircea cel Bătrân al Țării Românești pentru a servi ca refugiu în cazul în care turcii ar ataca. Numai ca din cauza instabilității politice a fost luat inapoi dupa moartea lui Mircea.

Vedere dinspre castelul BranLa 1 decembrie 1920, Brașovul a decis în unanimitate să ofere castelul Reginei Maria a României, care reușise să le câștige inimile. Din 1920 până în 1932, Castelul a devenit reședința regală de vară pentru regii României, dar a fost confiscat de comuniști după al doilea război mondial pentru a fi restituit legal moștenitorilor abia în 2006.

Vlad Țepeș (aka Dracula), deși a trecut ocazional prin zonă, nu a avut prea multe de-a face cu castelul. În calitate de conducător al Valahiei, el a fost într-adevăr implicat în mai multe campanii militare menite să pedepsească comercianții germani / sași din Brașov, care nu reușeau să-și respecte angajamentele și solicitau taxe vamale mari.

Dar, deoarece Castelul Bran este singurul castel din întreaga Transilvanie care se potrivește cu descrierea lui Bram Stoker privitoare la castelul contelui Dracula, Branul este cunoscut astăzi în întreaga lume sub numele de Castelul Dracula.

Renovat și inclus în majoritatea traseelor turistice românești, Castelul Bran este un reper important și cu siguranță merită vizitat.